Cum să gestionezi anxietatea în pandemie
Medic Primar ORL, compentenţă Audiologie, UMF Carol Davila Bucureşti
În perioada pe care o parcurgem, cu toții ne confruntăm cu o serie de probleme de ordin sanitar, social și economic, cu multiple restricții și ingrijorări ce ne solicită din plin cu nevoia de adaptare la noi realități.
Furnizarea serviciilor medicale a fost afectată sub diferite aspecte, atât pe componenta serviciilor oferite în cadrul cabinetelor de medicină de familie, cât și în ceea ce privește serviciile specializate, serviciile de recuperare sau investigațiile de specialitate. Ca o strategie de adaptare la noul context, accentul s-a mutat către telemedicină, determinând însă reducerea accesului unor categorii importante de pacienți.
În aceste condiții, mulți pacienți care sunt deja în diverse forme de terapie, bolnavii cronici, persoanele vulnerabile sau cele ce suferă de debutul a noi afecțiuni sunt mai puternic afectate de stări de anxietate și chiar depresie în această perioadă. Pe de o parte izolarea, pe de altă parte teama de expunere la riscul infectării și confruntarea cu pericolul dat de eventuale complicații, conduc la creșterea anxietății.
Anxietatea și stresul pot cauza amețeală sau vertij?
Deloc surprinzător, literatura medicală oferă o gamă largă de date conform cărora factorii psihosociali, emoționali, anxietatea și distresul ce însoțesc crizele socio-economice, se răsfrâng și în accentuarea manifestărilor și chiar agravarea evoluției unor afecțiuni.
Amețeala este un simptom ce însoțește frecvent starea de stres și anxietate. Oamenii de stiință consideră chiar că există conexiuni la nivelul creierului care pot explica prezența concomitentă a anxietății și amețelii. Cercetări efectuate în plină criză socio-economică au arătat o creștere semnificativă a frecvenței de diagnosticare a amețelii, fenomen care ar putea fi asociat cu anxietate socială crescută. Pacienții aflați în dificultate pot percepe mai puternic atacurile de vertij rotator și instabilitate atunci când apare o disfuncție vestibulară și, prin urmare, impactul negativ al sindromului vestibular este accentuat de stresul psihologic.
Odată ce este identificat un sindrom vestibular, fie că este periferic, fie că este central, trebuie recomandată pacientului o strategie terapeutică cât mai benefică, care să îl readucă în stare de funcționalitate normală, într-un timp cât mai scurt și la parametri cât mai aproape de cei avuți înainte de apariția vertijului.
Contextul socio-sanitar actual poate impacta recuperarea pacientului cu vertij?
În plină perioadă de limitări și restricții, aderența la tratament, în special a bolnavilor cronici, este un subiect de îngrijorare, susținut de identificarea tendinței de a nu urma programul de consultații recomandat înainte de pandemie, în dificultatea de a monitoriza pacienții cu afecțiuni vestibulare cronice, boala Menière, spre exemplu, afecțiune care determină pacienții să solicite consultații prea frecvente, comparativ cu recomandările medicale, în timp ce în pandemie pacienții au preferat monitorizarea online.
În plus, a apărut mult mai des non-complianța pacientului (adică nerespectarea recomandărilor medicului) precum și aderența scăzută la tratament cronic (întreruperea, renunțarea sau reducerea schemei terapeutice), situație care conduce atât la rezultate suboptimale ale tratamentului, inclusiv recidiva bolii, cât și la scăderea calității vieții și creșterea numărului de consultații în cadrul sistemului de urgență și a spitalizărilor.
La pacientul cu vertij și tulburări de echilibru, terapia de reeducare vestibulară trebuie să completeze, de cele mai multe ori, tratamentul medicamentos. Această terapie, bazată pe exerciții fizice, este o metodă neinvazivă menită să ajute adaptarea pacientului cu vertij la simptome și să înlocuiască deficitele din cadrul tulburărilor de echilibru prin alte sisteme senzoriale.
Sunt însă factori care influențează și pot limita eficacitatea terapiei de reeducare vestibulară:
- Sedentarismul a devenit cel mai de temut inamic al omului contemporan. A fi inactiv poate duce la niveluri suboptime de sănătate, iar la pacienții cu vertij acest stil de viață poate reduce și mai mult toleranța la mișcare prin scăderea pragului la care se agravează simptomele de amețeală și instabilitate. În plus, pacientul cu vertij evită mișcarea și pozițiile care îi pot declanșa vertijul, dorința de a fi activ este redusă și se creează astfel un ciclu vicios. Încet și progresiv, terapia de reeducare vestibulară permite antrenarea corpului pentru a crește toleranța la mișcare și de aceea trebuie insistat ca pacientul să urmeze recomandările medicale.
- Durerea contribuie, în general, la dezechilibru și este asociată cu un risc crescut de cădere la vârstnici. Este cunoscut faptul că oamenii își limitează mișcarea și nivelul de activitate pentru a evita durerea, ceea ce duce la un stil de viață mai sedentar și la consecințele sale negative. În plus, pentru a evita durerea, este posibil ca pacienții cu vertij să nu poată urma întocmai exercițiile fizice recomandate și se limitează astfel eficacitatea terapiei de reeducare vestibulară. Din aceste motive, durerea trebuie evaluată și tratată adecvat astfel încât rezultatele tratamentului recomandat să poată fi maximizate.
- Comorbiditățile, adică prezența concomitentă a altor afecțiuni, fac mai dificilă recuperarea pacientului cu vertij. Când pacienții cu vertij și tulburări de echilibru trebuie să facă față mai multor afecțiuni medicale (cardiovasculare, artrite/artroze, probleme de vedere, boli neurologice, tulburări cognitive) ce reduc capacitatea de a efectua exercițiile fizice, șansele de recuperare optimă se diminuează.
- Tratamente medicamentoase concomitente care, pe de o parte, aduc beneficiile necesare în gestionarea afecțiunilor pentru care sunt recomandate, se pot însoți, pe de altă parte, de efecte secundare precum amețeli, sedare, oboseală și slabiciune musculară, instabilitate și căderi, care măresc problemele cu care deja se confruntă pacientul cu sindrom vertiginos. În acest context, medicul curant va evalua și individualiza corespunzător recomandările, pentru optimizarea rezultatelor, având în vedere prioritățile fiecărui pacient.
- Anxietatea, panica și depresia însoțesc frecvent tulburările vestibulare și pot genera dificultăți în tratamentul și controlul simptomelor, mai ales în situația în care medicul se vede mai rar cu pacientul la consult “față-în-față”. Frecvent, pacienții își restricționează activitatea pentru a evita declanșarea sau accentuarea simptomelor de amețeală și dezechilibru. Deși această strategie poate reduce anxietatea pe care o experimentează pacientul ca urmare a simptomelor sale, se limitează eficacitatea procesului de compensare vestibulară centrală, necesar recuperării funcționale a pacientului cu vertij. Prin abordarea unei expuneri lente și progresive la mișcare și activitate, pacienții pot resimți îmbunătățiri ale simptomelor vestibulare, care ajută și la reducerea anxietății și recâștigarea încrederii în propriile forțe. Cu toate acestea, pentru mulți pacienți, poate fi util să solicite consiliere pentru a face față provocărilor emoționale dificile.
- Reapariția simptomelor din sindromul vestibular este posibilă. Acest lucru se întamplă mai frecvent în anumite afecțiuni care determină vertij (boala Menière, conflictul neuro-vascular, spre exemplu) sau se poate datora diferiților factori de stres emoțional și/sau fizic, cum ar fi presiunile din plan personal sau legate de locul de muncă, perioadele de inactivitate, răceli, oboseală severă sau lipsa cronică de somn, care dereglează starea de bine atinsă după recuperarea episodului acut (în neuronita vestibulară, spre exemplu), precum și modificări ale schemei medicamentoase sau uneori intervenții chirurgicale care rețin pacientul la pat. Este important ca pacienții să se consulte cu medicul lor pentru a se asigura că nu s-a produs nimic nou, iar revenirea la exercițiile fizice care au favorizat compensarea inițială este necesară și ajută la recuperarea pacientului.
Privind din alta perspectivă, se poate spune că la succesul acestei terapii contribuie 3 factori importanți:
- Programul de exerciții fizice, adaptat afecțiunii vestibulare identificate și situației pacientului – programul trebuie stabilit de medic și este recomandat sa fie efectuat corect și regulat. (aflați mai multe aici).
- Activitate fizică suficientă, menită să stimuleze creierul și neuroplasticitatea – capacitatea acestuia de a se adapta, de a se recupera sau de a compensa anumite deficiențe, ca urmare a interacțiunilor pe care omul le are cu mediul înconjurător
- Gestionarea stresului și oboselii – aceste două stări sunt factori declanșatori importanți ai simptomelor vestibulare. Când stresul sau oboseala cresc, simptomele nu se lasă mult așteptate.
Sistemul vestibular suferă enorm în aceste condiții cu stres și anxietate, cu activitate fizică redusă, dar o mai bună educație a pacientului despre boală şi tratament, o relație de calitate dintre medic şi pacient, cunoașterea de strategii de gestionare a situațiilor problematice și, nu in ultimul rând, o aderență optimă la recomandările de tratament sunt tot atâtea oportunități semnificative de a obține rezultate benefice la pacienții cu sindrom vertiginos.
Din păcate, pandemia diminuează beneficiul tratamentului sindromului vertiginos, atât prin nivelul de stres și anxietate constant crescut, cât și prin scăderea semnificativă a activității fizice prin lucrul de acasă și prin alocarea unei perioade mari de timp activităților sedentare – vizionarea canalelor de știri sau de filme la televizor, laptop sau tabletă.
Surse de informare:
- neuropt.org
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
- Karatzanis 2012
- vestibular.org
- https://ladnervillagephysio.com/
- Vertigo – Patient adherence: An opportunity for improving outcomes – A:care HCP Malaysia (viseven.com)
